Casa Lenş-Vernescu

La nr. 133 al Căii Victoriei se găseşte una dintre cele mai vechi case de pe traseul nostru : cunoscuta casă Lenş-Vernescu. După cum arată numele, ea a fost construită pe la 1821 de vornicul, marele vistiernic şi logofăt al Dreptăţii Filip Lenş (1779-1885), „o impostură genealogică“, după cum scrie de Em. Hagi Mosco în cartea sa, „Amintirile unui oraş“. Interesantă figură acest Lenş. Fiu natural al unui francez, Jean Baptiste Linchou, secretar particular al domnului muntean Alexandru Ipsilante, rezultat dintr-o legătură cu o roabă ţigancă a boierului Dumitrache Hriscoscoleu Buzoianu, Lenş a luat în căsătorie pe fata unui boier, având ştiinţa de a dobândi o avere fabuloasă prin „joc, intrigi, şi apoi prin câteva speculaţiuni fericite“. Despre casa pe care şi-o ridicase, von Kreuchely, consului Prusiei la Bucureşti spunea că e una „dintre cele mai frumoase şi a celei mai mari case din Bucureşti“. Pe vremea Războiului Crimeei, saloanele ocupate astăzi de mesele de joc ale Cazinoului ce poartă numele celui de-al doilea proprietar au adăpostit Marele Cartier General al armatei ţariste condusă de cneazul Gorceakov care îl primeşte aici, le 17 martie 1854, pe tânărul locotenent Lev Nicolaevici Tolstoi (marele scriitor de mai târziu) mobilizat la Armata a 12-a de la Dunăre şi trimis în Principate, pe care îl tratează cu deosebită căldură ca pe o rudă ce îî era. Al doilea proprietar a fost magistratul Gheorghe Dimitrie (Gună) Vernescu (1828-1900), deputat, senator, ministru şi publicist. El a renovat vechea casă pe la 1887-1889 apelând la serviciile arhitectului Ion Mincu şi la pictorul G. D. Mirea care a executat decoraţiile interioare şi remarcabilul plafon pictat de la etaj, scenă înfăţişând „Dansul“.

5 Responses to “Casa Lenş-Vernescu”

  1. From Tudor Apaminerala:

    Foarte frumos scris!

    Ma bucur ca am descoperit asa site.

    Posted on 04. Sep, 2010 at 10:21 am #
  2. From Vidrasc Alexandra din Focsani:

    … da intr-adevar super!

    Posted on 26. Oct, 2010 at 1:58 pm #
  3. From Bucurestean_de_multe_generatii:

    de mult am vrut sa gasesc astfel dw informatii

    Posted on 24. Nov, 2010 at 1:53 pm #
  4. From narcisa:

    Superba casa dar tare imi este teama ca va avea aceeasi soarta cu unele case din apropiere care au fost demolate in loc sa fie reconstruite.Bucurestiul se urateste in fiecare zi cu constructii din beton si sticla megalomanice…
    Sunt de acord cu modernizarea dar nu in acest mod.

    Posted on 10. Dec, 2010 at 6:16 pm #
  5. From alinacst:

    @Narcisa: Casa Vernescu nu se demoleaza, cel putin nu in viitorul apropiat :) In prezent gazduieste un cazinou, un restaurant, o braserie, o cafenea si o galerie de arta care poate fi vizitata oricand.

    Posted on 14. Dec, 2010 at 10:40 am #