Casa Maria Mihăescu (Miţa Biciclista)

Vizavi de Biserica Amzei aflăm una dintre cele mai frumoase case vechi ale Bucureştiului: casa Miţei Biciclista. Este vorba de o clădire impunătoare de la începutul secolului al XX-lea. Faţadele fastuos împodobite, în stil art nouveau, poartă amprenta arhitectului N. C. Mihăescu (1908). Dacă e să ne raportăm la canoanele epocii, Miţa, pe numele ei adevărat Maria Mihăescu era o adevărată nonconformistă. Pasiunea ei pentru plimbările cu bicicleta la Şosea (nu rareori în compania regelui Ferdinand) uluiseră protipendada Bucureştilor, împingându-l pe ziaristul George Ranetti, căruia îi refuzase avansurile, să-i născocească celebra porleclă. Pe de altă parte Miţa era o femeie frumoasă, o adevărată curtezană ce a frânt multe inimi în tinereţea ei. Regele Manuel al Portugaliei o ceruse insistent de nevastă însă ea, după cum relatează Barbu Solacolu, îl preferase pe doctorul Minovici. De altfel umbla vorba că impunătoarea reşedinţă n-ar fi altceva decât un cadou oferit de un amant bogat (e iarăşi vehiculat numele Regelui Ferdinand, deşi ea n-a recunoscut niciodată asta).

One Response to “Casa Maria Mihăescu (Miţa Biciclista)”

  1. From CATI:

    Nu stiu cum de v-ati gandit la minunatele povesti reale ale Bucurestiului nostru iubit. Poate ca o persoana mai in varsta s-a oferit sa va spuna toate aceste adevaruri, iar voi ati luat aceasta initiativa… nu mai conteaza cum ati luat fiinta, important este ca existati si va multumim pentru asta, pentru implicarea in obtinerea acestor informatii !

    Posted on 28. Nov, 2010 at 5:46 am #