Muzeul Ţăranului Român

Dincolo de Muzeul de Istorie Naturală, pe partea stângă a Şoselei Kiseleff, la nr. 3 apare clădirea impunătoare a Muzeului Ţăranului Român. Aici, pe unul din terenurile ce aparţinuseră lui vodă Mavrogheni se înfiinţase, la 1852, o Şcoală de Arte şi Meserii (după cum apare şi pe planurile de la 1871 întocmite de maiorul D. Papazoglu), a cărei clădire a fost preluată apoi de Monetăria Statului şi unde la 1890 a fost instalată o centrală electrică folosită pentru iluminatul Şoselei Kiseleff.
Muzeul Ţăranului Român (după titulatura sub care îl cunoaştem astăzi şi care i-a fost conferită de Horia Bernea) este de fapt continuatorul unei tradiţii muzeale datând încă din anul 1875, când, la propunerea criticului literar Titu Maiorescu s-a constituit, pe lângă Muzeul Naţional de Antichităţi, prima secţiune de artă textilă „cu lucrări făcute la ţară: îmbrăcăminte, covoare, pânzării, postavuri etc.“, de la care colecţiile muzeului păstrează până azi destule piese.
La 17 octombrie 1906 era înfiinţat, la iniţiativa lui Spiru Haret, un muzeu autonom al artei ţărăneşti, numit „Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială“ cu sediul tot în clădirea Monetăriei. În anul 1912 se punea piatra de temelie a edificiului monumental care avea să adăpostească „Muzeul de Artă Naţională“, numit apoi „Muzeul Naţional Carol I“. Director al acestei instituţii a fost numit Alexandru Tzigara-Samurcaş, care îi va conferi un statut ştiinţific şi cultural prestigios. Proiectul şi conducerea lucrărilor au fost încredinţate arhitectului Nicolae Ghika-Budeşti (1869-1943). Clădirea, ilustrare a stilului neo-românesc inspirat din tradiţia brâncovenească, dispusă în forma incintelor de tip monastic, a fost terminată abia în anul 1941 (cu o lungă întrerupere a şantierului între 1916-1930) şi a devenit monument de arhitectură. În anul 1939 clădirea era – în linii mari – finalizată, cele trei aripi componente fiind date în folosinţă. Cea de-a patra aripă a fost adăugată abia între 1963-1965.
Începând cu anul 1953, colecţiile muzeului au fost mutate iniţial în palatul Ştirbey, de pe Calea Victoriei, în cadul Muzeului de Artă Populară al Republicii, pentru ca mai apoi, din 1978, să fie incluse printre cele ale Muzeului Satului, prin comasarea celor două instituţii. În tot acest răstimp, începând cu 1955, în clădirea de pe Şoseaua Kiseleff se organizase şi funcţiona Muzeul de Istorie al Partidului Comunist Român.
Îndelungatul hiatus comunist a luat sfârşit la 5 februarie 1990, odată cu înfiinţarea Muzeului Ţăranului Român, sub directoratul pictorului Horia Bernea, fiu al reputatului sociolog şi etnolog Ernest Bernea. Muzeul Ţăranului Român deţine astăzi una dintre cele mai bogate colecţii de obiecte ţărăneşti din România. Cele aproape 90.000 de piese aflate în patrimoniul său, reprezentative pentru toate zonele etnografice ale României şi împărţite pe mai multe colecţii – ceramică (cea mai veche piesă datează din 1746), port, textile, obiecte din lemn, religioase, obiceiuri – sunt tot atâţia martori care ne pot ajuta să înţelegem cultura satului.
Originalitatea muzeului rezidă în conceptul prin care Horia Bernea a înţeles să pună în lumină antropologia satului românesc, sălile „Crucea“ şi „Timpul“ constituind un exemplu strălucit în acest sens. Este vorba, aşa cum spunea pictorul Sorin Dumitrescu, de un muzeu organizat „profund iconic“, cu alte cuvinte o muzeistică axată pe vizual şi mai puţin pe explicaţii, sau, după cum nota însuşi Horia Bernea, „un muzeu care mărturiseşte prin obiecte-martiri, un muzeu ca un cântec, ca o respiraţie, un muzeu în care «arătarea» se face firesc…“. Punerea în practică a acestui concept muzeistic profund, ancorat în modernitate, a atras după sine, în anul 1996, decernarea Premiului EMYA pentru cel mai bun muzeu european al anului, prestigioasă distincţie acordată astfel pentru prima oară unui muzeu din estul Europei.

One Response to “Muzeul Ţăranului Român”

  1. From yoyo388:

    tare asta mi-a adus un +10

    Posted on 14. Mar, 2011 at 1:31 pm #