Voluntari HartaVerde

Demeter Dan
Dorinţa de a face totdeauna ceva nou, de a găsi noi metode de îmbunătăţire a ceea ce există, asta mă caracterizează. Îmi place să socializez, încerc să devin un perfecţionist şi un profesionist. Am ca hobby drumeţiile pe munte, violoncel-ul, dezbaterile, karate şi lectura. M-am implicat în Harta Verde pentru a învăţa cum se lucreză în echipă sau cum se concepe un proiect de la zero. Ceea ce ne-a învăţat Harta Verde este util şi interesant. Sunt convins că dacă Bucureştiul nu va mai fi “verde” datorită proiectului nostru, noi vom fi mai responsabili cu siguranţă. Am învăţat cum se face o hartă, cât de greu este să formezi o echipă unită care să funcţioneze şi cât de importantă este coordonarea pentru o echipă, cum să te implici nu doar pe hârtie ci şi pe “teren”. Am învăţat să fiu mai dezinvolt în faţa autorităţilor, am învăţat că orice lucru în viaţă începe cu un prim pas. Pentru mine, Harta Verde a fost un prim pas.

Stoian Ştefania-Alexandra
Sunt o personă foarte sociabilă şi vorbăreaţă, îmi plac cărţile, fotografia, cochetez cu scrisul. M-am implicat în Harta Verde pentru că este un proiect ecologic în plină ascensiune, care promite multe. Harta Verde m-a învăţat să lucrez în echipă.

Popa Cristian Vladimir
Sunt energic, încăpăţânat, am ca hobby IT-ul, arts and crafts şi origami. M-am implicat în Harta Verde pentru că doresc să schimb ceva în acest oraş sumbru. Implicarea în acest proiect m-a învăţat că întotdeauna îţi poţi atinge ţelurile.

Paraschiv Ana-Maria
Sunt o fire deschisă, sociabilă, responsabilă, cu simţul umorului şi întelegătoare. Sunt pasionată de călătorii, muzică, citit; îmi plac plimbările în aer liber. Am auzit de la prieteni lucruri interesante despre ce fac membrii Clubului Harta Verde şi m-am implicat. Mi-am dorit să am o activitate extraşcolară, să lucrez în echipă. Am învăţat să lucrez mai bine în echipă. Dacă îţi doreşti cu adevărat un lucru şi crezi în el, înfăptuirea lui este posibilă, asta m-a învăţat Harta Verde.

Mudava Raluca Ioana
Sunt pasionată de arhitectură, am o fire visătoare, sunt impulsivă şi optimistă. Sunt pasionată de călătorii, fotografie, zborul cu parapanta, saltul cu paraşuta, snowboard, excursii la munte şi înot. Proiectul Harta Verde mi s-a părut interesant, cu perspective de viitor. Harta Verde poate da o şansă de schimbare în bine a oraşului Bucureşti. De la Harta Verde am învăţat să mă autocontrolez, să lucrez în echipă, să fiu mai sociabilă şi mai comunicativă.

Mădălina Maria Florea
Fire liniştită, sociabilă şi veselă, am ca hobby muzica, desenul şi cărţile. Conceptul de Hartă Verde mi-a plăcut şi m-am implicat. La Harta Verde am învăţat să fiu mai organizată, să lucrez în echipă, să-mi susţin punctul de vedere în prezentări.

Schiau Bianca
Sunt o fire linistită, îmi place să mă implic în proiecte care mă motivează. Am ca hobby dansul, cititul şi călătoriile. M-am implicat în Harta Verde pentru că mi s-a părut o idee interesantă. Am învăţat să lucrez în echipă, să descopăr şi să utilizez resursele durabile ale oraşului.

Barbu Andreea
Sunt o fire veselă, sociabilă, deschisă la tot ceea ce-i nou, comunicativă şi creativă. Am ca hobby muzica, sportul, dansul şi călătoriile. M-am implicat în Harta Verde pentru că îmi doresc să mă implic în proiecte ce pot fi în folosul oamenilor, sprijinind totodată protecţia mediului înconjurător. Am învăţat ce înseamnă resurse durabile şi cum trebuie utilizate, am învăţat să lucrez în echipă, să apreciez ceea ce natura ne oferă în mod gratuit.

Arina Iacob
Fire sociabilă, degajată, sunt o persoană muncitoare, ambiţioasă şi întelegătoare. Am ca hobby snowboardingul, plimbările în parc şi cititul. M-am implicat în Harta Verde după ce am aflat de proiect de la prieteni despre acest concept şi am decis să mă implic. Am învăţat cu adevărat ce înseamnă o echipă, am cunoscut multe persoane interesante, mi-am îmbogăţit cunoştinţele cu privire la protejarea mediului, la resurse naturale şi culturale pe care le oferă oraşul, am mai învăţat că “verde” nu înseamnă doar parcuri şi grădini aşa cum majoritea ar crede, ci şi muzee, monumente istorice, centre comunitare şi sociale etc.

Niculae George Daniel
Sunt o fire calmă, mă caracterizează seriozitatea. Sunt perseverent atunci când îmi propun ceva. Ascult muzică, îmi plac filmele bune şi citesc cărţi. Implicarea în Harta Verde a fost la început a fost dorinţă de a mă implica într-o activite care să mă motiveze şi care mă va ajuta pe termen lung ca experienţă de viaţă; o activitate care să-mi dea satisfacţia că nu eşti un simplu “spectator” într-o lume care trece pe lângă tine fără ca tu să o poţi influenţa în vreun fel. Harta Verde m-a învăţat să lucreaz în echipă, m-a învăţat cum se concepe un proiect, că trebuie să aduci argumente pentru ideile pe care le propui.

Chelu Maria Alexandra
Îmi place să cunosc oameni diverşi şi bizari; sunt tolerantă, dar urăsc lipsa de fair-play. Mă entuziasmez repede, dar mă plictisesc la fel de repede, însă atunci când îmi place cu adevărat ceva, continui treaba.Un exemplu este Harta Verde. Am ca hobby: cărţile, înotul, plimbările şi călătoriile. M-am implicat în Harta Verde pentru că mi s-a oferit ocazia să schimb ceva pentru oraşul în care locuiesc. Ce am învăţat de la Harta Verde? Ce înseamnă organizare, responsabilitate, CSR, cum faci un proiect şi cum stabileşti etapele lui.

Călin Ada
Mă caracterizează optimismul. Sunt o persoană spontană, încrezătoare şi deschisa la noutăţi. Am ca hobby înotul, cititul şi călătoriile. M-am implicat în Harta Verde pentru că m-a atras ideea de a scoate din umbră Bucureştiul, de a arăta oamenilor, dar mai ales bucureştenilor, că oraşul merita să fie pus în valoare. Am învăţat de la Harta Verde ce înseamnă responsabilitatea, importanţa lucrului în echipă, am descoperit că îmi place să vorbesc cu oamenii; să propun şi să prezint soluţii pentru problemele Bucureştiului.

Bârsan Raluca
Sunt o persoană organizată, încerc să am o rigoare în majoritatea activităţilor pe care le desfăşor zilnic. De obicei, funcţionez prin înţelegerea “reală” a sensului ideilor şi cuvintelor, punând accentul pe comunicare şi colectarea informaţiilor. Preferinţele pe care le manifest gravitează în jurul unei dorinţe de a observa, reţine şi memora detaliile care îmi atrag atenţia. Am ca pasiuni fotografia, călătoriile cu autobuzul sau cu trenul. M-am implicat în proiectul Harta Verde întrucât cred că fiecare om poate face ceva bun pentru oraşul său şi pentru că există cineva care îmi repetă mereu: “Pământul nu este o moştenire de la strămoşii noştrii, ci un împrumut de la copii noştrii”. Harta Verde m-a învăţat să creez o idee alături de o echipă şi împreună să o dezvoltăm, până îşi atinge scopul propus iniţial.

Apostol Bianca
Caracteristici personale: implicare, adaptabilitate. Sunt sociabilă, echilibrată, altruistă, calmă, creativă, am un dezvoltat spirit organizatoric. Am ca hobby muzica, desenul, drumeţiile, filmele, fotografia, dezbaterile, concertele, plimbările în aer liber. M-am implicat în Harta Verde pentru a-mi descoperi abilităţile şi competenţele personale. Am învăţat de la Harta Verde că răspunsul este acelaşi cu motivul pentru care m-am implicat: seriozitate.

Voinea Mihaela
Sunt o persoană tolerantă, calmă, cu zâmbetul pe buze, meditativă, iubitoare a naturii şi a oricărei fiinţe al cărui suflet nu a murit de tot. Am ca hobby lectura, muzica şi filmele. M-am implicat în Harta Verde din dorinţa de a mă face utilă ajutându-i pe ceilalţi. Am învăţat să muncesc în echipa şi să fiu mai sociabilă.

Peta Valentin Adi
Sunt o persoană energică, sociabilă. Sunt gata oricând să învaţ lucruri noi şi să fac ceva pentru societatea în care trăim. Am ca pasiuni cititul, navigatul pe internet, fotografia. M-am implicat în Harta Verde deoarece doresc să ajut cu ceva o schimbare în binea societăţii în care trăim. Am învăţat de la Harta Verde să lucrez în echipă, să interacţionez cu oamenii pe care nu-i cunosc, am descoperit Bucureştiul.

Miu Luciana
Fac tot ce pot ca să mă bucur de viată.Îmi place să merg cu trenul, să fac sport, să particip la acţiuni de voluntariat, sunt pasionată de artă.M-am implicat în Harta Verde pentru ca e un proiect ambiţios şi interesant care ar trebui dus mai departe; oferă ocazia implicării tinerilor; este un mod prin care ne putem expune părerile şi opiniile. Am descoperit un Bucureşti cu care încă nu făcusem cunoştinţă, am învăţat că trebuie mult stoicism pe toate planurile să poţi realiza cel mai mic progres.

Manoliu Adrian Victor
Sunt răbdător, curios, nostalgic, de obicei interesat, uneori indiferent, alteori distrat, mereu dornic să cunosc oameni şi să învăţ de la ei. Am ca hobby fotbalul, geografia, excursiile la munte, şofatul, teatrul, accentele limbii engleze, dicţia limbii germane, programarea pe calculator.
M-am implicat în Harta Verde pentru experienţa de lucru în echipă, pentru a fi alături de prieteni şi pentru a-mi face noi prieteni. Am dorit să învăţ să lucrez în softul ArcGIS, să particip într-o acţiune de voluntariat şi să încerc să schimb mediul în care traiesc. Am descoperit utilizările softului cartografic şi misiunea ingrată a operatorului de sondaje.

Fronoiu Oana Mădălina
Obişnuiesc să observ, să învăţ şi să cunosc. Sunt perfecţionistă, un bun organizator, fire optimistă însă destul de agitată. Îmi pierd repede răbdarea în situaţii mai delicate. Îmi plac muzica şi plimbările pe jos. Îmi plac copii. M-am implicat în Harte Verde pentru că mi-am dorit să ajut; am fost atrasă încă de la început de conceptul Harţii Verzi pentru că m-a ajutat să descopăr lucruri. Aţa am constatat că Bucureştiul are mare nevoie de ajutor şi că prin intermediul nostru şi al celorlalţi cetăţeni poate fi ajutat. Am învăţat să scriu articole pentru presă şi să fiu mai responsabilă.

Barbu Ina Hermina
Sunt calmă, optimistă, răbdătoare, perseverentă, având un dezvoltat simţ critic, echilibrată, meticuloasă, îndrăgesc natura şi liniştea. Sunt pasionată de desen, dans, călătorii, lectură, plimbări, pictură, muzică. Verdele şi Bucureştiul au un impact puternic împreună, care merita dezvoltat, consolidat şi promovat. Am învăţat de la Harta Verde ca necesităţile oamenilor sunt variate şi de cele mai multe ori nu rezonează cu ceea ce credem noi că au nevoie, astfel că nu ne rămâne decât să propunem direcţii şi sugestii de amenajare a habitatului urban.

Bălan Cătălina Mihaela
Sunt veselă, sociabilă, optimistă, am ca hobbz cititul, filmele şi plimbatul. M-am implicat în Harta Verde pentru a încerca alături de colegii mei să aduc un bine comunităţii. Am învăţat cât de mare este impactul pe care îl are omul asupra naturii şi a mediului înconjurător.

Ion Lazăr Cristian
Sunt un adolescent normal și pletos. Sunt genul de om care poate să fie și serios și delăsător. Încerc să fac lucrurile să meargă atunci când pot. Sunt genul de om căruia îi place să vorbească când știe despre ce-i vorba într-o discuție. Îmi place să cânt la tobe, am ca hobby skating-ul și editările video. Când am auzit prima oară de Harta Verde, mi-a surâs posibilitatea de a face ceva instructiv cu timpul meu liber. Aici am învățat cum decurg lucrurile într-o echipă, cu părțile ei bune și rele, cum ieși din impas când mai ai doar câteva ore în care poți să faci ceva. Am învățat cât de amuzante pot fi unele activități și cât de buni pot fi oamenii cu tine dacă le arăți măcar puțin interes și ce se întâmplă atunci când nu o faci.