Centrul Vechi

Lungime : 4 km

Timp de parcurs : 1 oră

Piaţa Universităţii — strada Toma Caragiu — strad Ion Ghica — strada Doamnei — strada Eugeniu Carada — strada Lipscani — strada Smârdan — strad Stavropoleos — strada Poştei — strada Sf. Dumitru — strada N. Tonitza — strada Franceză — Curtea veche — strada Covaci — strada Şelari — strada Smârdan — strada Lipscani — Piaţa Sf. Gheorghe — Piaţa Universităţii

Când acum mai bine de şase veacuri, mai precis în secoulul al XIV-lea, „judeţul“ de Ilfov scruta drumul Giurgiului de pe meterezele turnului de pază cocoţat pe ridicătura de pământ din coasta dinspre miazănoapte a Dâmboviţei, priveliştea ce i se înfăţişa trebuie să fi fost una săracă. Câteva colibe, poate şi nişte mori de apă ori niscaiva acareturi alcătuiau ceea ce se numea un sat. Jur împrejur Codrii Vlăsiei se întindeau adânci şi întunecoşi până dincolo de zări. Numai turnul din cărămidă vestea oraşul ce avea să apară devenind sâmburele Bucureştilor. Când Vlad Ţepeş a dat cunoscutul hrisov din 20 septembrie 1459 unde e pomenit, pentru prima dată, numele Bucureştilor, avem un reper de la care putem începe a socoti anii cerţi ai urbei.

Târgul a crescut cu vremea. Mai întâi a fost o cetăţuie în secoulul al XIV-lea, apoi cetatea construită de Vlad Ţepeş, pe o fortificaţie anterioară, apoi, pe măsură ce a devenit reşedinţă domnească au început a se aşeza aici boieri şi dregători, negustori şi meşteşugari alcătuind Târgul din Lăuntru. Au venit brutari, simigii, cofetari, zăbunari, şalvaragii, blănari, işlicari, cojocari, şelari, ceaprăzari, cavafi, zarafi, mărchitani, tabaci, covaci, cuimigii. Mai târziu s-au ivit hanuri, s-au tăiat străzi, iar în secolul al XIX-lea s-au ridicat hoteluri, apoi elegante edificii bancare. Au fost cutremure, incendii inundaţii, năvăliri vrăjmaşe, ocupaţii, războaie, molime care au pricinuit necontenite distrugeri. De mai multe ori oraşul a fost ras din temelii, dar a renăscut de fiecare dată cu îndoită vigoare. Casele noi şi-au sporit aspectul cu zidurile celor vechi, absorbindu-le şi transformându-le. Aşezat în bătaia vânturilor dintre Orientul păgân şi Apusul catolic sau protestant, Bucureştiul n-a avut impresionantele monumente pe care le au Parisul, Londra, sau Amsterdamul. Nu-i de mirare că un vizitator parizian al anului 1574, pe nume Pierre Lescalopier, călător în Bucureşti de la Veneţia la Constantinopol nu reuşise să zărească „nicio clădire cumsecade“ („aucun beau bastiment“), comparându-le cu cele cunoscute în occident.

Povestea Centrului Vechi, ale cărui străzi şi monumente avem a le cunoaşte pe îndelete pe parcursul traseului ce îl propunem în paginile ce urmează, e de fapt povestea unui oraş. L-am putea numi chair „oraşul din oraş“ dacă-i socotim puternica personalitate reflectată limpede de contrastul dintre acestă zonă din inima Capitalei şi locurile cu care se învecinează de-a lungul unui perimetru hotărnicit de Calea Victoriei, B-dul I. C. Brătianu, Piaţa Universităţii şi Piaţa Unirii, la care mai putem adăuga zona din jurul bisericii Sf. Gheorghe Vechi până la Calea Moşilor.

Centrul Vechi şi-a păstrat astăzi mai puţin din farmecul de odinioară. Au rămas, desigur clădirile de demult, s-a conservat reţeaua stradală dezvoltată în jurul celor trei axe principale care traversează zona de la est la vest şi care se numesc strada Doamnei, Lipscani şi Franceză. A pierit în schimb acea pitorească animaţie stradală, au dispărut celebrele restaurante unde cântau un Grigoraş Dinicu, un Cristian Vasile, o Maria Tănase, unde zăboveau nopţi îndelungi un Coşbuc, un Eminescu, un Caragiale… Centrul Vechi al zilelor noastre este o lume a contrastelor stridente: clădiri impunătoare şi străzi recent restaurate care stau alături de case greu încercate de vreme. Terase modeste se oglindesc în vitrinele unor cafenele de lux. Lumea e pestriţă, grăbită, ici câte un turist – străin – care să străbată la pas străduţele întortocheate. Ici un teatru elegant, dincolo o curte dărăpănată. Şi totuşi, Centrul Vechi, ale cărui înţelesuri e limpede că nu se lasă desluşite fugitiv, e o lume care merită descusută, cunoscută pe îndelete şi mai ales apreciată la adevărata ei valoare. Practic patrimoniul său e mărturia începuturilor şi devenirii unui mare oraş.